Unde faci Revelionul?

petronela rotarNicăieri. Păi, şi cum petreci de Anul Nou? Nicicum. Eu sunt hispteriţă, prefer să sărbătoresc solstiţiul de primăvară.

Pentru că de cînd mă ştiu, pentru mine, noaptea de Revelion e doar o noapte ca oricare alta. Niciodată nu mi-am făcut planuri, nu m-am strofocat să găsesc cabane,  să-mi cumpăr toalete, să umplu frigidere, la doar trei-patru zile de la marea îmbuibare de Crăciun, să rezerv mese la restaurante sau ce mai fac oamenii de lume când se apropie Anul Nou. Pe mine nu mă interesează, mi se pare o presiune socială pe care pur şi simplu refuz să o resimt.  Parcă nu am de-a face cu atîtea altele, unde nu am de ales, să mă bulucesc singură şi la asta? Cu ce e deosebită noaptea asta de echinocţiu, de exemplu? Tot o măsură de timp e. Sigur, începe un nou an, dar nu văd în asta neapărat motiv să mă veselesc. Ne bucurăm ca proştii că trece timpul, de parcă nu din timpul nostru trece ci din al vecinului, ăla cu capra. Şi sperăm că anul care vine o să fie mai bun, fără să ne prindem că nu unitatea de timp trebuie să fie cea care se schimbă ca să ne fie bine, ci noi.

Când se apropie Revelionul, oamenii simt că trebuie să se distreze. Că toată lumea o face, doar. E zi liberă de la Guvern. Eu mă distrez cînd îmi vine, nu aştept noaptea dintre doi ani ca să o fac. E prea mare înghesuiala la distracţie, eu sunt agorafobă şi mi-e şi teamă că distratul ăsta e limitat, dacă dăm toţi buzna şi se termină şi rămîn nedistrată?

Acasă, la mine în sat, erau nişte tradiţii de la care oamenii nu se abat nici astăzi, pentru noaptea asta. La 12 noaptea, era musai să fie mîncare pe masă şi bani în buzunar, să nu te prinză noul an fără. Înainte de miezul nopţii, ieşeam în faţa porţii cu toţii şi aruncam cu bani peste poartă, în curte. Curtea se umplea de bănuţi metalici care îngheţau pînă dimineaţa. Sau erau acoperiţi de zăpadă, dacă ningea. Apoi intram în casă şi mîncam ceva şi ne culcam. Ăi mari mîncau şi se uitau la televizor, apoi se culcau şi ei. Dimineaţa ieşeam în ger să adunăm bănuţii, să ne poarte noroc. Scurmam cu mînuţele în zăpadă, eu, sor-mea şi vară-mea, să adunăm cît mai mulţi bani pe care nici măcar nu îi cheltuiam, căci trebuiau ţinuţi pentru norocul ăla care nu venea niciodată. În casă, în anul nou, trebuia să calce prima dată bărbat, să fie un an bun. Apoi veneau copiii cu sorcova şi lucrurile intrau pe un făgaş.

În foarte mulţi dintre ani am lucrat de Revelion. În ăia în care nu, am stat acasă, în pijamale, m-am uitat la artificii şi m-am culcat devreme. Într-un singur an am fost plecată din ţară, dar nu special pentru asta, ci că atunci am avut concediu. Şi anul ăsta voi sta în pijamale. Cu un pahar de vin roşu şi o carte, cam ca în orice altă seară liniştită. Copiii o să fie la petreceri, o să ne sunăm la doişpe noaptea să ne spunem că ne iubim şi că la mulţi ani. O să mă culc devreme. Cînd mă voi trezi va mai fi trecut încă un an din viaţa mea. Cel mai bun, însă. Şi mă voi pune pe aşteptat echinocţiul de primăvară.

Petronela Rotar

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*