Compania E.ON Gaz Distribuţie reaminteşte consumatorilor cele mai importante reguli care trebuie respectate pentru eliminarea pericolelor de producere a unor evenimente cauzate de instalaţii şi aparate de gaz defecte sau exploatate necorespunzător.
Evitaţi următoarele situaţii:
• dormitul în încăperi cu aparate alimentate cu gaz neracordate la coşul de fum (reşou, aragaz etc.);
• lăsarea focului nesupravegheat la arzătoarele neautomatizate;
• folosirea centralelor cu tubulatură neetanşă sau fără tiraj;
• recurgerea la improvizaţii.
De asemenea, consumatorii trebuie să asigure o ventilare permanentă în încăperile în care funcţionează centralele termice sau aparatele de consum cu flacără liberă şi să verifice şi să curețe coşurile de fum cel puţin de două ori pe an.
Întotdeauna când simt miros de gaz consumatorii trebuie:
• să stingă toate focurile şi să deschidă imediat uşile şi ferestrele;
• să nu manevreze aparate electronice;
• să nu aprindă lumina;
• să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale;
• să sune imediat la dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la:
0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Ex-Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Nu în ultimul rând, consumatorii trebuie să ştie că operaţiunile de verificări şi revizii periodice ale instalaţiilor interioare de gaze naturale sunt obligatorii, trebuie făcute doar cu firme autorizate iar sarcina alegerii revine proprietarilor. Nu apelaţi la meşteri de ocazie în speranţa că astfel veţi scoate mai puţini bani din buzunar, pentru că riscurile pe care vi le asumaţi v-ar putea costa nu numai bunurile materiale, locuinţa, ci chiar şi viaţa dvs. şi a celor dragi.

Fii primul care comentează