Vineri, 14 noiembrie 2014, începând cu ora 16:00, Alba Iulia va fi locul de desfășurare a unui miting electoral de susținere a lui Victor Ponta pentru cea mai înaltă funcție în stat. Membrii Alianței PSD-UNPR-PC dar și cei ai altor formațiuni politice care și-au arătat susținerea pentru Ponta vor ieși în stradă alături de simpatizanții actualului premier. Mulțimea și-a dat întâlnire la ora 16:00 la sediul Electrica din Alba Iulia. Potrivit organizatorilor, participanții vor urca apoi în Cetate și vor traversa Bulevardul Transilvaniei. Potrivit unor surse, la această acțiune sunt așteptate peste 2500 de persoane. În cursul serii revenim cu imagini de la mitingul de susținere a lui Victor Ponta.

Fii primul care comentează