Adresată: Domnului Viceprim-Ministru Liviu-Nicolae Dragnea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
De către: Deputat independent de Alba, Cornel-George Comşa.
Obiectul întrebării: Blocajul instituţional al procesului de regionalizare.
Stimate domnule viceprim-ministru,
După cum ştiţi, actualul Guvern a eşuat în demersul de a realiza noua împărţire administrativ-teritorială a ţării, Legea descentralizării fiind declarată neconstituţională în data de 10 ianuarie a.c. de către Curtea Constituţională a României. CCR a subliniat că respectivul act normativ este neconstituţional deoarece nu respectă Legea cadru a descentralizării nr.195/2006, care prevede realizarea de măsuri pregătitoare ale procesului de descentralizare, studii de impact, standarde de cost şi sisteme de indicatori de monitorizare. În aceste condiţii, iniţiativa Guvernului de a adopta Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, s-a dovedit a fi o nereuşită. Practic, CCR a motivat decizia de respingere prin avertizarea conform căreia în noua lege nu au existat elementele care să presupună un transfer fundamentat ale competenţelor la nivelul ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. CCR a constatat, de asemenea, că legea iniţiată de Guvernul dvs. conţine generalităţi în ceea ce priveşte abordarea problematicii regionalizării şi descentralizării, fundamentele procesului de regionalizare în România, istoricul descentralizării în perioada 1991-2013, documente privind organizarea administrativ-teritorială a României, rapoarte privind dezvoltarea economică, demografia, mediul, transporturile, dezvoltarea rurală, incluziunea/excluziunea socială, tipuri funcţionale de localităţi urbane şi rurale, zone de influenţă urbană, accesul populaţiei la servicii de interes general, resurse naturale, potenţial energetic, ocuparea şi utilizarea terenurilor, execuţia bugetelor locale, acte de reglementare primară sau secundară, analize de drept comparat în materie sau strategii elaborate în domenii parţial descentralizate, precum şi studii, prezentări şi articole în domeniile regionalizării şi descentralizării.
În opinia mea, procesul de regionalizare a României trebuie abordat cu mai multă responsabilitate şi luciditate, iar un document complex şi complet pe acest subiect este necesar să conţină opiniile celor mai reputaţi specialişti din toate domeniile conexe unei astfel de iniţiative majore. De asemenea, cred că ideea regionalizării trebuie explicată fiecărui cetăţean al României, deoarece vorbim despre o acţiune care interesează pe fiecare dintre noi, deoarece într-un fel sau altul se va schimba modul actual de viaţă şi de trai, inclusiv raporturile cu autorităţile statului. De altfel, justificarea de bază a regionalizării o reprezintă anumite probleme de durată ale societăţii româneşti, pe care România nu a fost în stare să le rezolve de decenii. În acest sens, faptul că administraţia noastră publică lucrează neglijent este unul dintre motivele decalajelor uriaşe existente în prezent între mediile urban şi rural din România.
Vă întreb respectuos domnule vicepremier:
- Ce demersuri concrete aţi făcut după ce CCR a declarat la începutul acestui an ca fiind neconstituţională Legea descentralizării?
- Mai este în prezent regionalizarea un obiectiv primordial al Guvernului dvs.?
- Cum veţi rezolva problematica resurselor necesare pentru crearea şi implementarea conceptului de regionalizare la nivel rural?
Solicit răspuns scris.
Deputat independent de Alba,
Cornel-George Comșa


Fii primul care comentează