În 2 noiembrie ne-am aflat, din nou, în fața unui moment important în evoluția țării – primul tur al alegerilor prezidențiale. Spre deosebire de alte alegeri, de această dată foarte mulți tineri au mers la vot, mulți dintre ei votând pentru prima dată. Cu toții au conștientizat că România se află într-o nouă etapă a evoluției sale istorice și că avem nevoie de un preşedinte cinstit, preocupat cu adevărat de soarta ţării, un om care a demonstrat până acum că ştie ce trebuie făcut pentru ca România să meargă în direcţia bună. Iar majoritatea tinerilor care au decis să meargă pentru prima dată la vot au considerat că un astfel de om este Klaus Iohannis, un om care nu a fost compromis în jocuri politice ieftine, în afaceri murdare sau scandaluri fără sfârşit.
Iohannis a demonstrat că este un lider căruia îi pasă de tineri, iar aceștia, fie ei elevi, studenți, antreprenori, intelectuali, muncitori etc., i-au acordat votul lor în primul tur, considerându-l un om care vine din mijlocul poporului pentru a-l reprezenta cu cinste şi onoare în cea mai înaltă funcţie în stat. Într-un discurs la Alba Iulia, în luna august a acestui an, Klaus Iohannis spunea: „În decembrie 1989 tinerii au fost printre primii care s-au jertfit pentru libertate și pentru şansa României de a fi o ţară prosperă şi cu un real sistem democratic. Vă chem, dar, ca în 2 noiembrie și în 16 noiembrie să luptăm împreună, să mergem la vot și să schimbăm lucrurile în bine, pentru ca sângele martirilor Revoluției române să nu se fi vărsat în zadar”. Iar în 2 noiembrie tinerii din Alba au fost foarte receptivi la acest mesaj și s-au prezentat la vot, arătându-și puternica susținere pentru Iohannis și pentru programul acestuia, „România lucrului bine făcut”, singurul program care propune măsuri concrete pentru tinerii țării, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să plece în străinătate pentru a-și face un viitor.
Tinerii au ocazia ca și în 16 noiembrie să arate că votul lor contează, că vor să îşi decidă singuri viitorul şi că doresc ca în fruntea ţării să stea un conducător adevărat. Iar tinerii din județul Alba îl susțin și în turul doi pe Klaus Iohannis, candidatul Alianței Creștin Liberale pentru președinția României.
Biroul de Presă a Organizației de Tineret a ACL Alba

Fii primul care comentează