Sâmbătă: Gala de Kickboxing în orașul Unirii! „Duelul” dintre Zoli din Alba Iulia și Tinuț din Cluj-Napoca este cap e afiș

kickboxSâmbătă, 18 octombrie, de la orele 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia va avea loc un eveniment „năucitor”. Este vorba de Gala de Kickboxing, un eveniment în cadrul căruia 16 sportivi din Arad, Timişoara, Hunedoara, Craiova, Giurgiu, Bistriţa, Bucureşti, Baia Mare, de diferite categorii, își vor atăta „spiritul de luptător”. Printre aceștia se află și albaiulienii Andrei Dărămuș și Zoltan Bologizbar. Cap de afiş în cadrul galei este meciul dintre Zoli (Zoltan Bologizbar) din Alba Iulia şi Tinuț (Adalbert Sule) din Cluj-Napoca, la categoria +95 de kilograme. În deschiderea galei, vor avea loc şi două meciuri de box de juniori.

Câștigătorii galei vor fi recompensați cu premii constând în diplome, echipamente și bani. Cei interesați să asiste la acest eveniment sportiv pot să-și procure biletele în ziua evenimentului, la intrarea în sală. Prețul unui bilet este de 50 de lei.

În ring îi veți putea vedea pe:

Zoltan Bologizbar (Alba Iulia) vs. Adalbert Sule (Cluj – Napoca) +95 de kg

Cosmin Ionescu (Bucureşti) vs. Eduard Ingeaua (Giurgiu) 86 de kg

Daniel Lazăr (Bucureşti) vs. Ştefan Szomoru (Bucureşti) 86 de kg

Bogdan Qatamner (Arad) vs. Andrei Dărămuş (Alba Iulia) 85 de kg

Jane Ungureanu (Bucureşti) vs. Raul Suciu (Baia Mare) 85 de kg

Adrian Toba (Hunedoara) vs. Florin Lupu (Craiova) 81 de kg

Marius Ciocârlă (Arad) vs. Adrian Giurgiu (Timişoara) 81 de kg

Ilie Morar (Bistriţa) vs. Alexandru Iacob (Timişoara) 68 de kg

gala de kickboxing

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*