Am trăit destul de intens în cei 57 ani de viață. Am trăit și învățat în mai multe orașe, am intrat în legătură cu mulți oameni, de toate categoriile, de la cei mai oropsiți la cei cu funcții înalte. Din ambele regimuri politice, atât din democrația de tip Ceaușescu precum și din democrația originală de tip Iliescu. Cu toate că ai tendința să-ți zici cum că „nu mă mai miră nimic”, totuși ai momente în care afli un lucru de care rămâi „mut”. În campania de la locale din 2004, deci acum mai bine de zece ani, mă aflam într-un sat uitat de lume, dintr-o comună mică și săracă a acestui judet. O doamnă candida din partea noastă. Eram la dânsa acasă unde avea un mic local cu câteva mese, pus în coridorul casei, acoperit cu viță de vie. Erau de față câțiva tărăniști. Printre ei era o doamna în jur de 60 de ani cu un băiat în jur de 25 de ani. Doamna se vedea că nu era din partea locului. Contrasta cu oamenii locului. Era retrasă și mai mult asculta. Am intrat în vorba cu dânsa și am întrebat-o de unde este pentru că era clar ca e „din alta lume”. Mi-a spus ca e arhitectă, a lucrat la un institut mare de proiectare și că a hotărât să plece din București. Întrebând-o cum a ajuns în acele locuri mi-a zis că pur și simplu s-a urcat în tren și apoi a căutat un loc unde să cumpere o căsuță și a nimerit acolo. Căsuța mi-a zis că e aproape în câmp, la marginea satului. Provenea dintr-o familie de elită de dinainte de comuniști. Printre altele mi-a povestit lucrul care m-a lăsat mască. Multe persoane din aceste familii, altadată prospere, vând tot ce pot din casă ca să poată supraviețui. Sunt la mare căutare și pozele de familie în care personajele sunt în frac, cu papion, femeile cu pălării de la Paris… Am întrebat cine le cumpără și de ce ? Doamna arhitect mi-a zis că și dânsa a vândut fotografii și obiecte personale ale inaintașilor care arată apartenența la clasa burgheziei interbelice. De cumpărat, le cumpără anumiți politicieni ori îmbogățiții peste noapte ca să-și creeze o nouă identitate, dându-se drept urmașii celor ce proveneau din “high life-ul” societății burgheze de odinioară. Asta ca să arate că de fapt ei nu sunt altceva decât continuatorii “înaintașilor” cărora le-au moștenit “sângele albastru” și averile nenumarate. Drept pentru care, așa se explică că nu e o pură întâmplare faptul că ei sunt “oameni subțiri și la pungă groși”. Nu am putut să nu remarc atunci faptul că acest fals al identității poate lua două aspecte teribile. Primul lucru care se poate întâmpla. Să arate un astfel de Dinu Păturică o poză achiziționată, în care ar pretinde că s-ar afla ascendenții lui și cel ce o privește să-și recunoască, bunicul, bunica sau mătușa. Ar fi comico-tragic. Și al doilea aspect, ironia sorții oamenii din poza cumpărată să fie chiar cei ce au avut de suferit pe la Canal sau prin închisorile comuniste din partea unor torționari care sunt cu adevărat înaintașii făcătorului de arbore genealogic măsluit. Făcătura asta cu pozele si obiectele achiziționate pentru a arăta din ce familie provin emanatii si înbogățiții este o mică găinărie în comparație cu făcăturile politicienilor, a aleșilor și numiților în ceea ce privește CV-urile cu care ei defilează și luptă pentru cocoțarea pe cele mai înalte culmi ale funcțiilor statului și nu numai. Și ale celor din structurile Europei unite. A-ți măslui CV-ul sub o formă sau alta, al cosmetiza șmecherește, pentru a-i deruta pe cei care eventual te-ar vota să ajungi pe o creangă în copacul puterii mi se pare o infracțiune. Mai ales dacă acest CV este postat pe un Site oficial al unei instituții unde personajul ocupă o demnitate. Chiar dacă nu ne putem gândi la o îndreptare în justiție a acestor falsuri în declarații publice, mergând cu gândul prea departe în această țară în care pedeapsa pentru infracțiuni se face selectiv, funcție de personaj, timp, spațiu, apartenență politică, etc.,etc, totuși s-ar putea face măcar altceva. E clar că sancționarea juridică e o himeră, nesancționându-se fărădelegi cu mult mai grave și furăciuni în care gâsca ciordită scoate capul de mult din sac și măcăne doar, doar o auzi cine trebuie. Dar măcar moral aceste personaje ar trebui taxate. Din păcate tocmai aici societatea românească suferă cel mai mult. Taxarea morală a furăciunilor, dacă in justitie nu se poate face nimic, nu funcționează. Ar trebui ca în campaniile electorale, să se măture pe jos cu aceste personaje, ca apoi la vot să se vadă că au fost taxate pentru șmecheria făcută. Exista mai multe categorii de vopsitori de CV-uri. Există o primă categorie de falsificatori de CV-uri, prin omisiune. Multe din personajele cu pricina au înnăscute veleitățile de a se cocoța în ierarhie. Indiferent ce regim politic a fost, este si va fi, nu contează, ele se adaptează și se descurcă. Nici nu e greu acest lucru. Asta deoarece e o himeră să credem că simplul fapt că ne-am pușcat conducătorul în ziua de Crăciun ar fi putut modifica sistemul ticăloșit de promovare ce ar fi trebuit să ducă la o aranjare cât de cât echitabilă pe scara valorilor. Această primă categorie despre care vorbesc își prezintă CV-urile mințind cu nerușinare prin omisiune. Pur și simplu ei au fost în brațele puterii și în comunism, sunt și acum. Vreți exemple ??? Cât cuprinde. Chiar zilele acestea Monica Macovei, această doamnă “însetată de dreptate și adevăr”, și-a publicat CV-ul pe blog. Proaspăt și imaculat, CV-ul zic, începe cu anul … 1993 de parcă atunci s-ar fi născut. Cât despre locuri de muncă până atunci, nici vorbă. Spune că și-a luat licența exact în anul în care mi-am luat-o și eu, dar eu am cam muncit din 1982 până în 1993. Unsprezece ani nu poți să-i bagi sub preș. A muncit și doamna, doar că i-o fi rușine să spună unde. A muncit începând cu 1 septembrie 1982, fiind din facultate membră PCR, slujind regimul comunist în calitate de procuror comunist. De ce îi e rușine cu 11 ani din viața domniei sale ??? Unsprezece ani nu e o perioadă de neglijat din viața unui om. Colega din Parlamentul European a doamnei pomenite mai sus, D-na Norica Nicolai, așișderea. Nici pe site-ul PNL unde se prezintă europarlamentarii partidului, nici pe site-ul personal nu găsești un cuvințel despre activitatea de procuror comunist începând cu anul 1983. Mai dăm un exemplu de la această categorie și ne oprim pentru că dacă ar fi să-i enumerăm pe toți de la o demnitate în sus ne-ar trebui o revistă întreagă. E vorba de Dl. Ioan RUS, actualul ministru al transporturilor. Nu se sfiește să-i facă “nomenclaturiști” pe alții în declarațiile făcute, dar în 1978 când m-am transferat de la Automatică București la Automatizari si Calculatoare în Cluj, pe tovarășul Rus l-am identificat ca șef al studenților comuniști pe tot Centrul universitar Cluj. Era student la Mecanică Agricolă, tot în anul doi. Nu aveam de unde să-l identific, mediul studențesc în care mă învârteam era paralel cu lingăii comuniști dar in acel an a venit Ceaușescu la deschiderea anului universitar, iar tov. Rus a ținut o cuvântare. În plus politrucii de la noi din facultate se tot agitau în fiecare an să meargă cu plocoane la „șefu” să primească tabere gratis la Costinești și prin alte locuri unde aveau tabere. Noi mergeam pe cont propriu, nici nu ne trecea prin cap sa cerem tabere de la ei. În toate CV-urile prezentate de tovarășul, devenit domn între timp nu spune o vorbă despre înalta funcție comunistă. Lipsesc si la el din CV ani buni de viață, în care probabil s-a odihnit. La această categorie intră și domnul Ponta. Și-a trecut în CV un masterat optinut la Universitatea din Catania ca apoi sa se dovedească că a urmat doar un curs postuniversitar. Prins cu mâța în sac, nu-l mai trece in CV. A treia categorie este cea in care CV-ul prezinta doctorate care apoi s-au dovedit a fi dobandite cu cântec. Acest lucru îl vizeaza tot pe Primul Ministru. Și Dl. șef de la PMP Alba, ba apare cu doctorat luat la Petroșani, ba nu apare. O fi, no fi, cine știe ? Marele si genialul actor Horațiu Mălăele a zis o vorbă, vis a vis de acești trișori: „Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat.” Dar pe de alta parte și acești politicieni ne-ar putea replica: o fi ușor de depistat, le depistați, dar la ce vă folosește ? Asta cam așa e, dar până când?
Alin Popa
Fii primul care comentează