Scandalul a izbucnit miercuri, 9 aprilie, la halda de steril din cartierul albaiulian Bărăbanţ. Din primele verificări, se pare că între M.O. de 36 de ani şi o vecină în vârstă de 61 de ani există neînţelegeri mai vechi, fapt pentru care, de-a lungul timpului, femeia a solicitat de mai multe ori prezenţa forţelor de ordine. Deoarece, câteva dintre intervenţiile acestora au fost urmate de constatarea vinovăţiei bărbatului, acesta a considerat-o pe femeie direct răspunzătoare pentru sancţiunile contravenţionale care i-au fost aplicate. Prin urmare, întâlnind-o singură, i-a pus în vedere că, dacă mai solicită ajutor la 112 şi el va mai primi vreo amendă, îi va rupe picioarele şi-i va da foc la casă. Jandarmii au intervenit oportun, au aplanat conflictul şi au prevenit escaladarea violenţei. Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea de către M.O. a infracţiunii de ameninţare, pe numele acestuia a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate, acesta fiind înaintat organelor de urmărire penală, ca act de sesizare.
Articole asemănătoare
Sebeș: Bărbat din Alba Iulia, prins beat la volan pe o stradă din oraș. Omul nu e la prima abatere de la lege
La data de 20 august 2018, în jurul orei 23.30, poliţiştii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș l-au depistat pe un bărbat de 41 de ani, din Municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un …
Un tânăr motociclist din Alba Iulia a ajuns în comă la spital, în urma unui grav accident de circulație
Un tânăr de 29 de ani, din Alba Iulia, a ajuns, joi seara, la spital, în comă, în urma unui grav accident rutier, petrecut pe Drumul Județean 704, în apropiere de Vinerea. Potrivit primelor informații, …
Ancheta în cazul craniului uman găsit la Ocna Mureș e în plină desfășurare. Zeci de polițiști, pompieri și jandarmi efectuează căutări în zonă
În jur de 50 de polițiști, jandarmi și pompieri au fost mobilizați la Ocna Mureș pentru a sprijini ancheta în cazul craniului uman care a fost găsit, marți, în apropierea gropii de gunoi din oraș. …
Fii primul care comentează