Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba desfășoară a II-a ediţie a Proiectului „Alba dă prioritate vieţii” ce are ca scop informarea pietonilor şi conducătorilor auto privind importanţa respectării regulilor de circulaţie rutieră. Proiectul se desfășoară în 3 etape, fiecare având alt grup ţintă, astfel: etapa I destinată preşcolarilor din grupa mare, din mediul rural, etapa a II-a destinată elevilor din mediul rural, ciclul primar şi gimnazial, iar etapa a III-a destinată conducătorilor auto. Joi 27 martie, a debutat Etapa I a proiectului – Campania de informare destinată preşcolarilor „Prietenii mei, iepuraşul şi semaforul”, care se desfășoară până în 4 aprilie şi presupune participarea poliţiştilor la activităţi în grădiniţele din localităţile rurale tranzitate de drumurile judeţene, intens circulate. Astfel, poliţiştii îi vor informa pe
preşcolarii din grupa mare, despre importanţa respectării regulilor de circulaţie destinate pietonilor şi riscurile la care se expun prin adoptarea unui comportament imprudent. Preşcolarii vor primi cărţi de colorat, stiker-e şi insigne reflectorizante, cu tematică rutieră, materiale realizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba. Primele activităţi de informare şi educaţie rutieră s-au desfășurat în Grădiniţele cu Program Normal din localităţile Ciugud, Vinţu de Jos şi Şibot, cu participarea poliţiştilor de la Serviciul Rutier, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, precum şi poliţiştii de la Posturile de Poliţie din aceste localităţi. Copiii au fost receptivi la sfaturile poliţiştilor şi au interacționat, demonstrând că au cunoştinţe legate de modul în care trebuie să circule în siguranţă pe drumul public.












Fii primul care comentează