Fundaţia Comunitară Alba a organizat conferinţa de presă de lansare a concursului de finanţare a proiectelor liceenilor care studiază în municipiul Alba Iulia, finanțare oferită în cadrul programului YouthBank. La conferința de presă au participat tineri beneficiari ai unor finanțări YouthBank în anii trecuți, coordonatori ai unor proiecte finanțate, parteneri ai programului, voluntarii și staff-ul fundației. Dacă în primii patru ani de program (2009-2013), au fost acordate 37 de granturi tinerilor liceeni, în suma totală de peste 64.000 lei, pentru anul 2014 Fundaţia Comunitară Alba, echipa YouthBank şi partenerii lor au reuşit să mobilizeze un fond cu o valoare de 20.000 lei, din care vor fi acordate granturi cu valori cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei. Acest fond a fost strâns prin realizarea de parteneriate cu mediul de afaceri, prin organizarea unor evenimente tematice (Tricolor Party, Toy Party), vânzarea de produse promoționale (felicitări de Crăciun, calendare de buzunar), împachetarea de cadouri pentru clienții unui centru comercial și prin licitația de jucării din cadrul evenimentului “Fabrica de Bucurii”. Cei care s-au implicat și au realizat aceste acțiuni, dedicând o parte consistentă din timpul lor personal pentru ca ceilalți liceeni din oraș să aibă această oportunitate sunt voluntarii YouthBank din cadrul Fundației Comunitare Alba, liceeni și ei: David Bratiloveanu, Vasile Bulgaru, Denisa Costan, Adelin Curuia, Andreea Idita-Șeican, Cătălin Ioaniciu, Oana Murar, Ligia Novăcean, Denisa Picoș, Amalia Slevaș și Amalia Stoia. Alături de ei a stat în permanență coordonatorul echipei, Elena Vîrdea. Liceenii sunt încurajați să inițieze și să implementeze proiecte prin care să răspundă nevoilor pe care ei le identifică în comunitatea din care fac parte. Totodată, li se oferă cadrul pentru dezvoltare personală și pentru dobândirea abilităților de antreprenoriat, lider, comunicare și management financiar. YouthBank apreciaza in mod deosebit acele initiative care isi propun un impact pe termen lung si care sunt concepute având in vedere sustenabilitatea acestor proiecte.
Pentru a aplica la această rundă de finanțare a programului:
• liceenii trebuie sa faca parte dintr-o echipa (minim 3 persoane);
• proiectele propuse trebuie sa se desfasoare in aria geografica a judetului Alba;
• proiectele propuse trebuie sa raspunda intr-un mod inovator unor nevoi identificate la nivelul comunitatii si pot acoperi orice domeniu, de la orientare școlară și profesională, la sănătate, medicină, sport, educație, schimbarea mentalității, cultură, artă, mediu, social, voluntariat, etc.;

Fii primul care comentează