Sarbatori pascale in siguranta

Pentru ca cetăţenii judeţului nostru să poată cinsti cum se cuvine cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, poliţiştii din judeţul Alba se vor afla la datorie şi vor veghea la liniştea semenilor lor. Cu ocazia sărbătorilor Pascale Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a luat  o serie de măsuri pentru intensificare acţiunilor, suplimentarea efectivelor de siguranţă publică şi prezenţa echipajelor de poliţie rutieră în locurile aglomerate, în vederea prevenirii evenimentelor negative.

În acest sens, pe lângă dispozitivul curent, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va acţiona zilnic cu peste 250 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi alte formaţiuni, care vor folosi 89 de mijloace auto, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică. Efectivele de poliţie vor fi prezente în zona lăcaşurilor de cult dar şi în zonele pieţelor, supermarket-urilor şi a locurilor de divertisment, cu public numeros.

Se va asigura prezenţa activă a poliţiştilor rutieri, pe drumurile publice din judeţul nostru, pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul traficului rutier. Cele 16 aparate radar din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, vor fi folosite zilnic pentru combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin efectivele de care dispune, este pregătit să răspundă prompt la orice sesizare sau reclamaţie a cetăţenilor, pentru asigurarea unui climat de siguranţă corespunzător pe perioada Sărbătorilor Pascale.

Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, recomandăm cetăţenilor să urmeze câteva dintre sfaturile noastre:

–  Fiţi atenţi la genţi, poşete şi buzunare  în zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, supermarketuri!

– Nu primiţi în curtea casei persoane necunoscute care oferă spre vânzare diverse bunuri sau apelează la mila dumneavoastră!

–         Nu  lăsaţi uşa deschisă pe timpul nopţii!

–         Când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi închideţi ferestrele!

–         Evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale!

–         Nu conduceţi autoturismul după ce aţi consumat alcool!

–         Nu lăsaţi cheile în contact, chiar dacă părăsiţi autovehiculul pentru scurt timp!

–         Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, bunuri de valoare

–  În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apel Unic de Urgenţă

продвижениеанонимайзер вконтакте

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*