Nu ratați exponatul lunii ianuarie la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

exponat ianuarieMarți, 14 ianuarie, ora 11:00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisat Exponatul lunii ianuarie. Cu această ocazie va fi expusă o inedită de colecţie de bancnote a Revoluţiei ruse. Astfel, cele aproape 30 de piese vor reaminti finalul zbuciumat al Rusiei Imperiale, cu ultimele sale emisiuni monetare. Colecția aparține lui Elie Bufnea, un ofiţer român implicat în organizarea unui corp de voluntari ardeleni, dintre prizonierii din Rusia, în Primul Război Mondial.

Colecția este extrem de valoroasă, deoarece dezmembrarea politică din timpul conflictelor dintre cele două armate: cea a albilor, susţinători ai ţarului şi Armata Roşie a bolşevicilor, a făcut ca în teritoriul ocupat de fiecare să fie emise serii noi de bani – în fond aceeaşi rublă rusească! Tocmai din acest motiv, printre bancnote se găsesc printre altele banii oraşului Odessa, ai lui Kerenski ori Kolceak, ai atamanilor Dutov şi Semenov, ai comandantului căii ferate din Manciuria sau banii bolşevici ai Republicii Federative Sovietice Ruse.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*