La data de 11 decembrie, ora 09.10, Poliţia din Blaj, a fost sesizată cu privire la faptul că au fost sustrase coarnele unui ren ornamental ce face parte din decorul de Crăciun ce a fost amplasat de administraţia locală în Parcul Avram Iancu din municipiul Blaj. Prejudiciul a fost estimat de reclamanţi la 300 de lei. Poliţiştii de investigaţii criminale din Blaj au reuşit identificarea cu operativitate a principalului suspect de comiterea furtului, un minor de 17 ani, din municipiul Blaj de la care au fost recuperate obiectele furate şi restituite reprezentanților administraţiei locale. Pe numele minorului au fost întocmite acte premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Fii primul care comentează