Cornel Comșa: “Sunt singurul parlamentar de Alba care a votat pentru respingerea noii legi a minelor”

cornel comsaDeputații au respins, marți, noua lege a minelor care nu a întrunit numărul suficient de voturi pentru a fi adoptată.  Ar fi fost nevoie de 204 voturi însă actul normativ a întrunit doar 160. 22 de deputați s-au abținut iar 105 au votat împotrivă. Potrivit gândul.info, „totul s-a întâmplat în condiţiile în care în sala erau 205 deputaţi ai PSD, PNL şi PC ceea ce ar fi asigurat numărul de voturi necesar. Însă, din cei 124 de pesedişti 109 au votat pentru, doi au votat împotrivă, opt s-au abţinut şi cinci nu au votat. De la PNL, din cei 71 de lierali prezenţi, 45 au votat pentru, 11 împotrivă, 10 s-au abţinut, iar 5 nu au votat. În tabăra PC, din 10 prezenţi, patru au votat pentru, cincinci împotrivă, iar unul nu a votat. Todată din grupul PSD au lipsit 23 de deputaţi, iar din cel al PNL – 29.” Printre cei care au votat împotrivă se numără și deputatul PP-DD de Alba, Cornel Comșa, care susține că este singurul reprezentant al județului nostru în Parlament care a spus NU. La scurt timp după vot, Comșa a declarat pentru www.proalba.ro, următoarele: “Sunt un reprezentant al Statului român și nu accept ca Statul român sa fie fentat, așa cum s-a încercat, marți, în Parlament. Încă de acum un an am exprimat o poziție fermă în ceea ce privește proiectul RMGC și aceasta a fost una de respingere. vot ComsaAm fost în stradă în luna septembrie, ca să văd exact cum arată grupul de protestatari anti-RMGC, din interior. Am văzut oameni cu capul pe umeri, raționali, de bun simț, ecologiști sau naționaliști. Cu aceștia am empatizat 100%. Am văzut însă și dezaxați, anarhiști, oameni incapabili de dialog. Disprețuiesc complet acest gen de comportament public și nu pot achiesa la vehemeța lor. Votul meu de astăzi nu a fost stimulat de oamenii din stradă pe care tocmai vi i-am descris ci a fost motivat de comportamentul RMGC în tot acest an în relația cu Statul român. Am fost abordat de reprezentanții RMGC, am avut o întâlnire în urmă cu câteva săptămâni și le-am explicat ce și cum greșesc în relația cu reprezentanții Statului român și cu cetățenii din această țară. Ceea ce am agreat urma să fie discutat la câteva zile în fața întregului grup PP-DD și la discuții să fie prezent consilierul local de la PP-DD care domiciliază în Roșia Montană dar și consilierul județean de la PP-DD care are domiciliul în aceeași localitate. Întâlnirea urma să aibă loc într-o zi de luni la Grupul PP-DD de la camera Deputaților însă, surpriză, nu s-a mai prezentat nimeni. Am considerat că lipsa de profesionalism , lipsa de folow-up într-un dialog cu reprezentanții PP-DD este un exemplu pentru cum se va purta RMGC cu Statul român și resursele noastre , o dată ce le vom da votul. Dacă acești oameni nu și-au ținut cuvântul de miercuri până luni, cum și-l vor ține într-un contract de 15 ani? În consecință, tot grupul PP-DD a votat împotriva. RMGC n-a avut respect față de Statul român , n-a avut o strategie de comunicare adecvată , n-a manifestat consecvență în relația cu partenerii de dialog, prin urmare a pierdut încă o dată. Sunt singurul parlamentar de Alba care a votat împotrivă și am fost decisiv în decizia Grupului PP-DD de a vota împotrivă. Votul meu electronic , în timp real, poate fi văzut pe contul meu de facebook.”  

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*