Poliţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină, marți, 5 noiembrie, ora 18.58, pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe strada Ferdinand I, pe raza municipiului Alba Iulia. Ca urmare a primelor verificări efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că Niculina S., de 41 ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui motociclu, condus de Marius B., de 29 de ani, din Alba Iulia, care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta. În urma producerii accidentului conducătorul motociclului a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Judeţean Alba unde a rămas internat pentru investigaţii medicale. Atât conducătoarea auto, cât şi bărbatul care a condus motociclul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de “vătămare corporală din culpă”, faptă prev. si ped. de art. 184 alin.1 si 3 din Codul Penal.

Fii primul care comentează