Consilierii PDL Aiud dau o veste bună aiudenilor. În numele tuturor celor care s-au arătat revoltați de creșterile tarifelor pentru salubrizare am declanșat acțiunea în contencios administrativ împotriva Primăriei Aiud. Aceasta își urmează calea legală, fiind înregistrată la instanța de contencios cu nr. 4724/ 107/ 2013. Ca mulți dintre dumneavoastră, considerăm că majorarea cu 63% a acestor tarife nu a fost justificată iar în calitatea de consilieri locali considerăm că a fost adoptată în condiții de nelegalitate.
Prin acțiunea în contencios solicităm pe de-o parte anularea integrală a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Aiud nr. 135/10.07.2013, privind modificarea tarifelor pentru serviciul de salubrizare din municipiul Aiud, iar pe de altă parte, suspendarea executării acestei hotărâri până la pronunţarea instanţei de fond.
Informăm pe această cale asupra faptului că adoptarea hotărârii în cauză s-a realizat prin încălcare mai multor prevederi legale. Prevederile art. 46, alin. (1) şi (2), din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale precizează că:
„ (1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.
(2) Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.”
Totodată, nu a fost respectat art. 77, alin. 2 din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, care prevede:
„(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.
(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.
(3) Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei.”
Domnul Opriţa Florian care întruneşte, concomitent, atât calitatea de consilier local PNL, cât şi pe cea de director executiv al operatorului de salubritate, a participat la dezbaterea, la votarea şi la adoptarea proiectului de hotărâre privind majorarea tarifelor de salubritate. Domnul Opriţa Florian nu a anunţat la începutul şedinţei de Consiliu Local despre starea sa de incompatibilitate, conform prevederilor legale în vigoare fapt precizat în procesul verbal. Procesul-verbal al şedinței extraordinare a Consiliului Local al municipiului Aiud din data de 10.07.2013, la pag. 3, consemnează explicit: „Dl consilier Opriţa nu a anunţat în plenul şedinţei consemnarea abţinerii de la vot, astfel cum prevede art. 77 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali”.
În ciuda acestor evidențe, de trei luni Primăria Aiud continuă să-și adâncească mâinile în buzunarele fiecărui aiudean de bună credință fără a îndrepta lucrurile. Ca și cum nu ar fi fost suficient doar acest lucru, în septembrie 2013, un control al Gărzii de Mediu, consemnează în nota de constatare o stare de lucruri îngrijorătoare. Pentru rigurozitate voi cita întocmai constatările controlului la depozitul de deșeuri menajere:
„Accesul în haldă nu este securizat, nu este asigurată paza. Reprezentantul primăriei declară că este organizat sistemul de pază deși la momentul inspecției în teren nu există nicio persoană pe amplasament. În interiorul depozitului există urme recente ale unor mijloace auto de mari dimensiuni care confirmă că s-a intrat în depozit după sistarea depozitării. Au fost identificate în depozit, cantități de deșeuri depozitate sporadic( se anexează în copie bonuri de marcaj din luna august 2013). Nu s-a făcut până la data controlului o compactare a cantităților de deșeuri depozitate până la data de 16.07.2013, fapt ce nu permite o estimare a cantităților de deșeuri depozitate după această dată.”
Creșterea tarifelor de salubrizare s-a fundamentat tocmai pe costurile generate de închiderea depozitului de deșeuri menajere din Aiud și transportarea gunoiului la Alba Iulia. Și ce aflăm noi în septembrie? Că groapa s-a închis și nu prea, că primarul nu a făcut demersurile necesare legale în acest sens, mai mult e incapabil să asigure paza unui depozit de gunoi. Păi dacă nici gunoiul nu-l poate păzi ce să mai vorbim despre lucruri mai importante. Nici nu vreau să mă gândesc la o situație de altă natură, pentru că aceasta are iz penal.
Una peste alta, aiudenii au plătit transportul gunoiului la Alba Iulia dar n-au nicio garanție că acesta nu a fost depozitat la Aiud. Cum îmi spunea un prieten, o țeapă în plus dar de marcă, marca USL.

Fii primul care comentează