Vlad Mureșan, Alexandru Hora și Bogdan Roman pe scena Festivalului ”de Bun Gust” de la Sibiu

vlad muresanVlad Mureșan, Alexandru Hora și Bogdan Roman se numără printre vedetele Festivalului ”de Bun Gust”, eveniment care va avea loc între 4 și 6 octombrie în Piața Mare din Sibiu. Cei trei s-au remarcat prin prestațiile de excepție din cadrul celebrului concurs MasterChef, emisiune cu audiențe record în peisajul media din România. Potrivit ziariștilor de la turnulsfatului.ro,  “cei trei bucătari vor realiza o serie de demonstrații culinare cu rețete din întreaga lume, dar vor modera și cooking-show-urile celorlalți bucătari care vor urca pe scenă.În programul Festivalului mai sunt incluse un concert cu Pavel Stratan, cu cei de la The Renegades și cu Junii Sibiului, alături de care va cânta și Veta Biriș. Între demonstrațiile culinare și concerte, pe scenă vor avea loc și o serie de momente de dans, precum și concursuri destinate publicului, anunță realizatorii Festivalului”. Potrivit aceleași surse, în cadrul primului festival culinar internațional al Sibiului, în fiecare zi, de la ora 12:00 și până la 23:00, opt bucătării amplasate în centrul orașului vor alcătui o ”stradă culinară”, unde specialitățile culinare chinezești, americane, germane, ungurești, thailandeze, turcești, italiene și, evident, românești vor face furori.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*