Spectacolul „Cinci femei de tranziție” vine la festivalul de teatru din Alba Iulia

CINCI FEMEI DE TRANZIȚIETeatrul de Păpuși Prichindel din Alba Iulia împreună cu Consiliul Județean Alba în calitate de organizatori ai Festivalului Internațional de Teatru „Povești” Alba Iulia ediția a VIII-a au plăcerea să va invite la Prefața acestui eveniment.

 Începând de anul acesta festivalul se extinde și în alte orașe ale județului. Primul pas în acest sens este făcut prin Prefața festivalului care se va desfășura la Alba Iulia pe 22 septembrie, Blaj pe 23 septembrie și Sebeș pe 23 septembrie. În cadrul acestui eveniment este invitat spectacolul „Cinci femei de tranziție” al Teatrului Național București I.L. CARAGIALE alături de care avem plăcerea de a lansa cartea Triunghiul Femeilor de Rodica Popescu Bitănescu.

Cinci remarcabile actriţe ne descoperă cu har, haz şi sensibilitate, tipologia feminină de ieri, de azi şi de mâine: femeia de tranziţie. Dialoguri simple şi adevărate, conflicte omeneşti, întrebări existenţiale şi destăinuri tulburătoare, ca între prietene, la o şuetă. Un evantai multicolor de stări şi sentimente, într-un party al revelaţiilor. Taine, frustrări, suferinţe ni se dezvăluie treptat, în timpul unei petreceri prilejuită de ziua de naştere a gazdei.

Prețul unui bilet este de 15 lei și poate fi achiziționat de la Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia precum și de la sediile celorlate locații unde se joacă.

Festivalul Internațional de Teatru se va desfășura în perioada 2 – 6 octombrie.

Duminică, 22 septembrie, Alba Iulia

18.30 TRIUNGHIUL FEMEILOR, autor Rodica Popescu Bitănescu

          Editura BUNAVESTIRE Blaj / Casa de Cultură a Sindicatelor

          Lansare de carte (30 min.)

19.00 CINCI FEMEI DE TRANZIȚIE, regia Rodica Popescu Bitănescu

          Teatrul Național București I.L. CARAGIALE / Casa de Cultură a Sindicatelor

          Spectacol pentru tineri şi adulţi (90 min.)

Luni, 23 septembrie, Blaj

18.30 TRIUNGHIUL FEMEILOR, autor Rodica Popescu Bitănescu

          Editura BUNAVESTIRE Blaj / Centrul Cultural IACOB MUREȘIANU Blaj

          Lansare de carte (30 min.)

19.00 CINCI FEMEI DE TRANZIȚIE, regia Rodica Popescu Bitănescu

          Teatrul Național București I.L. CARAGIALE / Centrul Cultural IACOB MUREȘIANU Blaj

          Spectacol pentru tineri şi adulţi (90 min.)

Marti, 24 septembrie, Sebeș

18.30 TRIUNGHIUL FEMEILOR, autor Rodica Popescu Bitănescu

          Editura BUNAVESTIRE Blaj / Centrul Cultural LUCIAN BLAGA Sebeș

          Lansare de carte (30 min.)

19.00 CINCI FEMEI DE TRANZIȚIE, regia Rodica Popescu Bitănescu

          Teatrul Național București I.L. CARAGIALE / Centrul Cultural LUCIAN BLAGA Sebeș

          Spectacol pentru tineri şi adulţi (90 min.)

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*