Comisia Europeană (CE) urmăreşte îndeaproape proiectul minier Roşia Montană, dar până în prezent nu a existat o încălcare a legislaţiei UE, a declarat joi, pentru Agerpres, Joe Hennon, purtătorul de cuvânt al comisarului european de mediu, Janez Potocnik, se arată într-o știre publicată de agerpres. Întrebat de AGERPRES despre scrisoarea primită marţi de comisarul Potocnik de la eurodeputaţi Eirk Banki, FIDESZ, Laszlo Tokes, independent afiliat PPE, şi Csaba Sogor, UDMR, prin care oficialului european i se solicită ‘informaţii în privinţa planurilor de acţiune ale CE în răspuns la evoluţiile din România, care intenţionează să accelereze autorizarea unui proiect minier care va utiliza tehnologia prin cianurare, ce reprezintă un mare risc pentru mediu’, Joe Hennon a răspuns că, ‘până în prezent, nu a existat o încălcare a legislaţiei UE, dar urmărim acest proiect îndeaproape’. ‘Implementarea adecvată a Directivei UE privind deşeurile miniere va minimiza riscurile pentru sănătatea publică şi mediu pe care le presupun activităţile miniere care necesită utilizarea cianurilor’, a mai precizat Joe Hennon. Citește continuarea știrii AICI

Fii primul care comentează