Un cetățean ucrainean s-a ales cu un avertisment din partea Serviciul de Imigrări Alba

ucraineanLa ghişeul Serviciului pentru Imigrări Alba s-a prezentat, miercuri, H. B., în vârstă de 58 ani, cetăţean ucrainean, în vederea reglementării dreptului de şedere pe teritoriul României.  În urma verificărilor efectuate în evidenţele serviciului s-a constatat că persoana în cauză este membru de familie al unui cetăţean român şi se afla cu şedere ilegală pe teritoriul naţional, totalizând un număr de 7 zile.  Cetăţeanul ucrainean a intrat în ţară în baza unui permis de şedere eliberat de autorităţile unui stat UE, iar la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul României şi nici nu a întreprins demersurile necesare pentru prelungirea acestui drept. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Alba, au luat măsura sancţionării contravenţionale a cetăţeanului străin cu avertisment. Totodată, la cerere acestuia  a fost emisă o decizie de returnare  prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 30 zile. „Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrari Alba, din Str. I.C.Bratianu Nr. 1B, la numarul de telefon 0258-806161 interior 20318, sau vizitând site-ul public la adresa www. ori.mai.gov.ro” se arată într-un comunicat al poliției

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*