Poliţia din Sebeş a fost sesizată, la data de 16 august, ora 22,07, cu privire la faptul că pe DN 67 C, a avut loc un accident rutier. Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că B.P., de 35 de ani, din Cluj Napoca, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Tău – Şugag, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra autoturismului şi într-o curbă la stânga a intrat în coliziune cu parapetul de protecţie.
În urma accidentului, fiul conducătorului auto, în vârstă de 8 ani, a suferit o contuzie în zona capului, fără a rămâne internat în spital. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, care a evidenţiat faptul că în momentul producerii accidentului nu era sub influenţa alcoolului.

Fii primul care comentează