Patru persoane din Blaj au fost surprinse de un echipaj de jandarmerie care patrula marţi, 30 iulie, pe malul râului Târnava Mare. Cele patru pescuiau, deşi nici una nu avea permis de pescuit şi, în consecinţă, au fost sancţionate contravenţional. Este vorba de trei minori şi un bărbat în vârstă de 43 de ani care au motivat lipsa documentelor legale prin faptul că le-au uitat acasă. Minorii au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment scris şi îndrumaţi ca pe viitor, să respecte prevederile legale. În baza aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, Gheorghe L. , de 43 de ani, care nu este la prima abatere de acest fel, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 300 de lei.

Fii primul care comentează