Cunoscutul sprinter jamaican Usain Bolt, sextuplu campion olimpic, a precizat că nu are nicio grijă după controlul antidoping pozitiv al compatrioatei sale Veronica Campbell-Brown, deoarece este „curat”.
„Sunt curat, nu am nicio problemă din acest punct de vedere. Pot veni să mă testeze oricând în cursul zilei, dar nu la şase dimineaţa, aşa cum se obişnuieşte. Însă nu pot răspunde în numele altora”, a declarat Bolt, care va fi prezent sâmbătă la startul reuniunii „Areva” de pe Stade de France, informează agerpres.
„Fulgerul” Bolt a fost chestionat pe această temă după ce antrenorul său, Glenn Mills, a afirmat că şi-ar dori să existe şi în Jamaica un laborator antidoping.
Veronica Campbell-Brown, dublă campioană olimpică la 200 m (2004/2008) şi deţinătoarea titlului mondial pe această distanţă, a fost depistată pozitiv la un diuretic, în luna mai, cu ocazia unei reuniuni care a avut loc în capitala jamaicană Kingston, fiind suspendată provizoriu.

Fii primul care comentează