Florin Roman „atacă” președinția PNL Alba Iulia. „Vrem ca municipiul să aibă în 2016 primar liberal”

romanFlorin Roman a anunțat public faptul că a decis să candideze la președinția PNL Alba Iulia la alegerile care vor avea loc în data de 11 mai. Roman a anunțat că a luat această hotărâre după ce a avut o discuție cu mai mulți colegi de partid, inclusiv cu actualul președinte al filialei municipale, Gabriel Pleșa. “Vreau să facem o echipă în care fiecare liberal adevărat își are locul. O echipă care să fie cea mai puternică din Alba Iulia, cea mai bine organizată și care să câștige orice competiție electorală cu adversarii noștri din spectrul politic” a precizat Florin Roman. El a mai adăugat că unul dintre obiectivele pe care și le dorește este acela ca liberalii să câștige funcția de primar al municipiului Alba Iulia la următoarele alegeri locale. „ Ne așteaptă o luptă grea în fața unui baron local de 20 de ani, dar nu plecam la luptă împreuna cu liberalii adevărați dacă nu credeam că în 2016 Alba Iulia va avea un primar liberal. În plan administrativ îmi propun ca PNL să fie promotorul dezvoltării economice, prin autostrada Sebeș-Turda și implicit noi investitori, să avem minimul necesar, adică sală polivalentă, teatru, cinematograf și o bază de agrement pentru albaiulieni. Sunt multe de făcut după 20 de ani eșuați de guvernare locală a lui Mircea Hava. Vom continua ce s-a făcut bine în Alba Iulia! PNL trebuie să readucă speranța albaiulienilor că SE POATE MAI MULT!”. Florin Roman a intrat în Partidul Național Liberal încă din anul 2005. Întrebat dacă este posibil să candideze pentru funcția de primar al muncipiului Alba Iulia, el a declarat pentru proalba.ro următoarele: “Nu exclud o candidatură în 2016 din partea PNL dacă sondajele mă vor da cu cele mai bune șanse dintre liberali și dacă voi fi susținut de colegii mei. “ Vă reamintim că înainte de a ocupa postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, Roman a declarat că avea mai multe oferte din mediul privat de afaceri, oferte care i-ar fi adus câștiguri finaciare mult mai mari decât poziția pe care o ocupă acum în administrație.”Am renunțat la o slujbă foarte bine plătită pentru că acum trebuie să îmi fac treaba pentru care am fost ales. Principala mea preocupare este autostrada Sebeș-Turda. Să o văd pornită și știu că nu am stat degeaba la CJ Alba și că va rămâne cea mai mare investiție postdecembristă după mine. Am încă proiecte pe care le vreau implementate. Cum este, de exemplu, “primul ghiozdan”, cinematograf sau teatru la Alba Iulia”, a încheiat Roman. În acest moment, Florin Roman este vicepreședinte al Consiliului Județean Alba iar în plan politic ocupă funcția de vicepreședinte PNL la nivel județean dar și pe cea de purtator de cuvânt al filialei liberale din Alba. Are 39 de ani, este căsătorit și are o fetiță.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*