Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben valabilă de vineri dimineaţa până sâmbătă, atenţionând că în vestul, centrul şi nordul ţării vor cădea ninsori. În sud şi sud-est vor fi ploi şi lapoviţă, iar la sfârşitul săptămânii vremea se va răci accentuat în toate regiunile.
Începând de joi, ora 14.00 şi până vineri, la ora 8.00, va ploua în toată ţara, iar în regiunile vestice şi nordice ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în cursul nopţii de joi spre vineri, în sud şi sud-vest, unde rafalele vor depăşi local 50 – 60 de kilometri pe oră.
„Local se vor cumula cantităţi de apă de 20-25 l/mp şi izolat 35-40 l/mp, în special în jumătatea de sud a teritoriului”, a precizat ANM.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în cursul nopţii de joi spre vineri, în sud şi sud-vest, unde rafalele vor depăşi local 50 – 60 de kilometri pe oră.
Codul galben va deveni valabil de vineri, ora 08.00 şi va ține până sâmbătă, la aceeaşi oră, în toate judeţele ţării.
Meteorologii au avertizat că în vestul, centrul şi nordul ţării vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55 – 60 de kilometri pe oră şi la munte peste 90 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând temporar zăpada.

Fii primul care comentează