Blaj: O altercație între doi copii s-a transformat într-o scenă de violență avându-i ca protagoniști pe părinții acestora

jandarmiÎn timp ce se jucau împreună pe stradă, duminică, 17 mai, în jurul orei 19.00, între doi copii din Blaj a izbucnit o ceartă. Cel mai bine dotat fizic a avut câştig de cauză, iar  cel mic, supărat că i-a fost şifonat orgoliul, a fugit acasă şi a relatat părinţilor întreaga poveste. Fără a sta prea mult pe gânduri, tatăl acestuia, Adrian L. De 32 de ani, a plecat în trombă spre domiciliul învingătorului din prima „rundă”, dornic să repare onoarea familiei. Ajuns acolo, în loc să poarte un dialog civilizat, constructiv, menit a rezolva pe cale amiabilă incidentul, bărbatul a provocat scandal, a înjurat şi ameninţat cu acte de violenţă, iar obscenităţile proferate au atras atenţia vecinilor şi trecătorilor care au asistat indignaţi la acest episod vulgar.

Alertat fiind de familia ameninţată, un echipaj din cadrul Secţiei de Jandarmi Blaj a intervenit la timp, a stopat conflictul şi a prevenit astfel apariţia unor fapte mai grave. Jandarmii au fost de acord cu ideea exprimată de domnul Adrian conform căreia familia este foarte importantă şi membrii acesteia sunt datori să se ajute reciproc, dar i-au spus acestuia că „legea celui mai tare” nu se mai aplică de mult timp şi i-au explicat de ce modalitatea de rezolvare a problemelor personale aleasă de dânsul nu a fost cea corectă. L-au îndrumat ca pe viitor, în astfel de situaţii, să solicite ajutorul forţelor de ordine, iar la final, pentru fapta săvârşită, l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*