De dragul celor care chiar au ceva de spus…

Se zice că există o legătură directă între inteligenţă şi creativitate, că unui om inteligent îi vin ideile fără efort şi le poate valorifica la fel de uşor. Ei bine, cercetătorii spun că, odată ce IQ-ul se învârte undeva pe la 110, deja cele două nu mai sunt deloc legate una de cealaltă. Ba dimpotrivă, pe măsură ce încep să cunoască natura umană mai bine, oamenii inteligenţi încep să-şi dea seama şi de posibilele urmări şi reacţii derivate din munca lor. Şi uite cum nişte autori extraordinari, fie ei poeţi, scriitori sau chiar bloggeri, vor ajunge să-şi ţină ideile pentru ei.

Şi cum ştiu că mulţi sunt cei care se afla deja în postura asta–poate chiar cititorul prezent care, sper, s-a regăsit încă din titlu–uite cât de absurde sunt aceste frici:

– frica de a nu fi relevant, de a nu spune chestii suficient de interesante; cea mai comună frică, dar şi cea mai absurdă! Uite, articolele de Can Can sau orice star-struck paper sunt complet irelevante, nu aduc nici un folos sau informaţie valoroasă şi, cu toate astea, lumea le parcurge. Crede-mă, mai rău de-atâta nu se prea poate!

– îţi faci griji pentru posibilele greşeli care s-ar putea strecura; ei bine, nu-ţi fă! Ştii clişeul ăla care zice că din greşeli se învaţă? Nu degeaba e atât de popular.

– nu-i lăsa pe ceilalţi să te descurajeze sau să te influenţeze! Opera ta e doar a ta şi, chiar dacă îţi iei inspiraţia din lumea care te înconjoară, cam la atât ar trebui să se limiteze input-ul celor din jur. Nici nu mai trebuie să-ţi spun să-i ignori complet pe cei care spun să nu stârneşti valuri, nu?

– don’t overthink !!! Dacă diseci un subiect până nu mai rămâne nimic din el, nu vei mai avea nimic de spus despre el! Şi dacă nu te-ai confruntat cu problema asta până acum, o să te rog să mă crezi pe cuvânt 🙂 Din păcate, mintea noastră poate fi şi cel mai mare duşman al nostru, dar un mic trigger ar trebui să fie acolo să-ţi spună: opreşte-te din a acumula informaţiile şi apucă-te de expus ideea!

– să nu uităm de o problemă de care ne lovim cu toţii: scrie mai întâi, editează mai apoi! Nu trebuie să ne irosim energia creativă pentru a cizela textul; energia şi impulsul se duc, iar tu rămâi cu un text scris pe jumate! Exprimă-ţi ideile şi nu te gândi la cum arată şi cum sună, există timp suficient să te ocupi de editare mai încolo!

În concluzie, tu eşti cam singura persoană care-ţi poate inhiba creativitatea! Ce-ar fi să nu o faci? Lasă fricile deoparte şi fă-te auzit (citit)!

Georgiana Mihăilă

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*