Florin Roman: 2013 este ultimul tren pentru ca proiectul Alba Iulia – Capitală Culturală Europeană să prindă viaţă

În calitate de albaiulian şi iniţiator al proiectului  Alba Iulia – Capitală Culturală Europeană doresc să salut declaraţiile reprezentanţilor administraţiei publice locale, în legătură cu posibilitatea unei candidaturi comune cu municipiul Cluj  Napoca. Mă bucur că în contextul regionalizării şi al încheierii campaniei electorale, factorii de decizie din administraţia publică şi judeţeană repun în discuţie un proiect important, care poate genera bunăstare pentru albaiulieni şi judeţ. 2013 este ultimul tren pentru ca proiectul Alba Iulia – Capitală Culturală Europeană să prindă viaţă, iar asocierea cu Cluj Napoca nu poate însemna decât o şansă în plus. Mai cred însă că momentul poveştilor a  trecut, iar dialogul şi angajamentele instituţionale ferme sunt necesare. Este un moment prielnic pentru ca toate forţele politice locale să se coaguleze în jurul unui proiect european,  din care avem doar de câştigat. Reorganizarea României ce va demara în 2014 presupune nu doar apariţia capitalelor administrative, ci şi a capitalelor culturale. Depunerea dosarului de candidatură ar reprezenta un atuu în plus pentru Alba., o nouă şansă pe care nu o putem rata, din cauza unor orgolii politice mărunte. Am discutat acest subiect în interiorul Consiliului judeţean Alba şi suntem dispuşi să colaborăm cu toate forţele pentru că asocierea dintre Alba Iulia şi Cluj reprezintă şi şansa de a rămâne un municipiu important pe harta reorganizării României.

Florin Roman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*