La data de 7 noiembrie 2026, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Vințu de Jos, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la aceeași dată, în jurul orei 17.45, în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale din Vințu de Jos, pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de băuturi alcoolice, ar fi agresat fizic un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Mereteu, județul Alba.
Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Fii primul care comentează