Mesaj de mulțumire pentru medicul Elena Chira și echipa Secției ORL a SJU Alba Iulia

Ne bucurăm de fiecare dată când pacienții noștri pleacă din spital nu doar cu o stare de sănătate mai bună, ci și cu încrederea că au fost îngrijiți cu profesionalism, atenție și omenie.

O pacientă internată recent în cadrul Secției ORL ne-a transmis un mesaj de mulțumire pentru dr. Elena Chira și întreaga echipă medicală, pe care îl redăm integral, transmit reprezentații unității medicale:

„Un accident casnic, o fractură de piramidă nazală și, ca să fiu sinceră, destulă panică. Nu tocmai experiența pe care și-o dorește cineva, dar una din care am avut șansa să ies cu o concluzie foarte bună despre oameni și despre profesia medicală.

Am avut norocul să ajung la doamna doctor Elena Chira, din cadrul echipei ORL a Spitalului Județean de Urgență Alba, și să fiu îngrijită de dânsa și de echipa sa. Doamna doctor Chira este medicul care îți dă sentimentul că lucrurile sunt sub control. Este profesionistă, metodică, atentă la detalii și, mai ales, are o atitudine hotărât rezolutivă. Nu lasă lucrurile în aer și nu te lasă nici pe tine să plutești în incertitudine. Îți explică, îți spune ce ai de făcut și, lucru foarte important, te face să simți că există un plan. Iar când ai nasul fracturat, cred că este un moment foarte bun să descoperi cât de reconfortant poate fi un plan bine făcut.

Dincolo de competența medicală, ceea ce mi-a rămas în minte este caracterul doamnei doctor. Are acea combinație rară de fermitate, seriozitate și omenie care îți inspiră încredere. Nu este medicul care îți spune doar ce vrei să auzi, ci ceea ce trebuie să știi și, mai ales, ceea ce trebuie să faci pentru ca lucrurile să meargă bine.

Și aici vine, poate, partea cea mai importantă a experienței mele: dacă ajungeți pe mâna doamnei doctor Chira, ascultați întocmai ce vă spune. Fără negocieri, fără «merge și așa», fără interpretări personale ale indicațiilor medicale. Profesionalismul ei vine la pachet cu niște recomandări care merită urmate cu sfințenie.

Le mulțumesc doamnei doctor Elena Chira și întregii echipe ORL pentru atenție, răbdare, profesionalism și pentru felul în care m-au ajutat să trec cu bine printr-o experiență care, recunosc, nu a fost deloc pe lista mea de activități preferate. Aș spune fără ezitare că oricine ajunge să beneficieze de asistența și tratamentul doamnei doctor Chira este, într-un fel, norocos. Eu cu siguranță am fost.”

Astfel de mesaje reprezintă o bucurie pentru întregul colectiv al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia și, în același timp, o recunoaștere a muncii pe care colegii noștri o desfășoară zi de zi. Felicitări, dr. Elena Chira! Felicitări întregii echipe a Secției ORL! Multă sănătate pacientei și îi mulțumim pentru cuvintele frumoase și pentru încrederea acordată!, au precizat reprezentanții spitalului din Alba Iulia.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*