Polițiștii au fost sesizați, joi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Arnsberg din municipiul Alba Iulia, a avut loc un eveniment rutier. Din primele date, sunt implicate un autoturism și o trotinetă. Doi minori, în vârstă de 12 și 16 ani, care se deplasau pe o trotinetă electrică au acroșat un autoturism. Minorii au suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea, cu exactitate, a împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul rutier.

Fii primul care comentează