Acțiune a oamenilor legii pe raza orașului Ocna Mureș și a comunelor arondate. Au fost aplicate amenzi de aproape 6000 de lei

La data de 16 aprilie 2026, în intervalul orar 17.00-20.00, polițiștii din orașul Ocna Mureș au desfășurat o acțiune pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 85 de verificări de persoane și 52 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 17 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 4.655 de lei, și au fost efectuate 24 de testări privind conducerea sub influența alcoolului.

De asemenea, au fost consiliate 11 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*