ZERO cereri din partea albaiulienilor aflați în situații vulnerabile, pe durata ninsorilor abundente, la numărul pus la dispoziție de Primărie

În data de 5 ianuarie, Primăria Alba Iulia a anunțat faptul că pune la dispoziția locuitorilor numărul de telefon  0723.300.211, explicând demersul astfel: “Stimați cetățeni, aducem la cunoștință faptul că, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile și al ninsorilor abundente din această perioadă, persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilități, precum și cele care nu se pot deplasa pot beneficia de sprijin din partea Primăriei Municipiului Alba Iulia, prin intermediul Direcției de Asistență Socială și al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.”

Potrivit administrației locale, “până în data de 8 ianuarie, în jurul prânzului, adică într-un interval de 3 zile, numărul de telefon prin care albaiulienii aflați în situații dificile puteau solicita ajutor pentru procurarea de, spre exemplu, medicamente sau alimente, nu a fost apelat deloc.”

Numărul este în continuare valabil, iar reprezentanții municipalității vor da curs cererilor venite din partea persoanelor aflate în imposibilitatea de a se descurca în aprovizionarea cu produse de strictă necesitate.

Despre Redacția ProAlba 46420 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*