La data de 29 decembrie 2025, polițiștii din orașul Câmpeni au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din orașul Câmpeni, cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 29 decembrie 2025, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție și s-ar fi apropiat de fosta sa parteneră, în vârstă de 50 de ani, nerespectând obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de aceasta. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Fii primul care comentează