La data de 28 decembrie 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din comuna Galda de Jos, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului. În dimineața aceleiași zile, în jurul orei 09.20, polițiștii au oprit, pentru control, pe strada Viilor din comuna Galda de Jos, un autoturism condus de bărbatul de 23 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate.
La data de 28 decembrie 2025, polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din comuna Scărișoara, județul Alba, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului. Polițiștii au fost sesizați, în seara aceleiași zile, în jurul orei 21.20, cu privire la faptul că un autoturism parcat regulamentar, pe Bulevardul Transilvaniei din municipiul Alba Iulia, a fost acroșat de un autoturism. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, bărbatul de 65 de ani a condus autoturismul în cauză, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,16 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate.

Fii primul care comentează