În data de 17 decembrie, în jurul orelor 16.00, un angajat al Cupru Min a decedat în urma unui accident, urmat de incendierea autocamionului pe care îl conducea. Colegul nostru, în vârstă de 51 de ani, se deplasa pe raza localității Corna.
Conducerea Cupru Min și colegii celui decedat regretă profund acest eveniment tragic și transmit condoleanțe familiei îndurerate. Vom acorda tot sprijinul companiei pentru a le ușura trecerea prin această grea încercare.
Conducerea Cupru Min va colabora pe deplin cu autoritățile care investighează cazul. Considerăm prematură orice speculație până la finalizarea anchetei instituțiilor abilitate, au transmis reprezentanții companiei.
Bărbatul decedat lucrase la Cupru Min în ultimii 30 de ani.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Știrea inițială
La data de 17 decembrie 2025, în jurul orei 16.20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în localitatea Corna, un autocamion s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Din cercetările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că un bărbat de 51 de ani, din comuna Bistra, județul Alba, în timp ce conducea un autocamion, pe DJ 742, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat într-o râpă, iar autocamionul a luat foc.
În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul a decedat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, a transmis, miercuri, Biroul de presă al IPJ Alba.

Secția de pompieri Câmpeni intervine, miercuri, pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical, la un accident rutier produs pe DJ 127, în orașul Abrud, sat Gura Cornii. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre o autoutilitară răsturnată în afara părții carosabile, posibil o persoană incarcerată.
Forțele de intervenție au ajuns la locul procerii accidentului. Este vorba despre un accident urmat de incendiu, în care a fost implicat un autocamion încărcat cu piatră, care s-a răsturnat într-o vale, la o diferență de nivel de aproximativ 15 metri. În interiorul camionului se află șoferul, care este încarcerat. Se intervine pentru stingerea incendiului și extragerea persoanei din autocamion.
S-a reusit extragerea persoanei din mașină. Aceasta este parțial carbonizată si prezintă leziuni incompatibile cu viața, a anunțat ISU Alba, puțin înainte de ora 17.15.

Fii primul care comentează