În luna decembrie, tinerii artiști ai Școlii de Arte și Meșteșuguri își deschid porțile către public, aducând pe scenă bucuria Crăciunului, emoția artei și frumusețea culturii care ne unește.
Prin cinci spectacole artistice dedicate Sărbătorilor de Iarnă, cursanții noștri vor valorifica munca unui an întreg: talent, disciplină, studiu, inspirație, în fața comunității pe care o reprezintă. Pian, canto, muzică tradițională, muzică ușoară, dansuri moderne, dansuri populare, instrumente de suflat, chitară, orgă și acordeon, toate vor prinde viață în interpretări autentice, în sala Sediului Administrativ al Județului Alba și la Depozitul de ceramică veche.
Fiecare elev devine un ambasador al artei, iar fiecare coordonator își vede rodul muncii reflectat în emoția publicului. Aceste spectacole sunt adevărate momente de creștere artistică, în care efortul devine bucurie, iar studiul se transformă în aplauze.
Vă invităm alături de noi să sprijinim tinerele talente ale județului Alba și să sărbătorim împreună frumusețea culturii românești în prag de sărbători!
Intrarea este liberă!






Fii primul care comentează