La data de 8 decembrie 2025, în intervalul orar 07.00 – 13.00, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu” Alba, au desfășurat 17 activități, pe raza municipiului Sebeș, pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a situațiilor de victimizare a minorilor, în incinta/zona adiacentă Liceului Tehnologic Sebeș, Școlii Gimnaziale nr. 2 Sebeș și a Liceului German Sebeș.
Polițiștii au inițiat discuții cu peste 300 de elevi, fiind abordate teme care vizează violența, consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, absenteism, violență verbală și fizică, consecințele bullyingului și portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase.
Aceștia au desfășurat și activități de instruire a cadrelor didactice pe linia gestionării violenței în mediul școlar, precum și a identificării comportamentelor specifice consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor.

Fii primul care comentează