Urs filmat pe o stradă din Sântimbru, chiar în apropierea Primăriei

Azi noapte, în jurul orei 1.00, pe strada Blajului din localitatea Sântimbru, în apropierea Primariei, a fost semnalată prezența unui urs printr-un apel la 112. În filmarea trimisă de apelant de pe camera de bord, se putea observa cum ursul rătăcea pe stradă, iar la apariția mașinii apelantului, cel mai probabil din cauza luminii farurilor și a zgomotului, acesta se sperie și o ia la fugă.

La fața locului s-a deplasat de urgență echipa de intervenție aflată în serviciu, din cadrul Jandarmeriei Alba, echipată corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.

Pentru prevenirea apariției unor situații de risc la adresa sănătății, integrității sau chiar a vieții populației din zonă, ISU Alba a emis mesaj Ro-Alert.

La fața locului ursul nu a mai fost observat. Cu sprijinul Primăriei Sântimbru, au fost verificate camerele de supraveghere din localitate pentru a stabili direcția în care ursul s-a îndreptat. Colegii noștrii au patrulat pe străzile care duceau spre ieșirea din localitate pentru prevenirea reapariției ursului și au efectuat manevre de alungare prin folosirea mijloacelor acustice și luminoase ale autospecialei din dotare. La fața locului au fost prezente si autoritățile competente conform OUG.81/2021, anunță Jandarmeria Alba.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*