Astăzi, 30 septembrie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Alba, în contextul Planului Național de Măsuri ,,Siguranța rutieră pentru pietoni și bicicliști”, au desfășurat activități informativ-educative la Colegiul Național ,,Inochentie Micu Clain” din municipiul Blaj.
Peste 200 de elevi au recapitulat pașii siguranței rutiere, aceștia fiind implicați în numeroase activități al căror scop l-a reprezentat conștientizarea importanței respectării regulilor de circulație și consolidarea unui comportament preventiv în trafic.
Elevilor le-au fost transmise informații privind traversarea străzii, deplasarea, în condiții de siguranță, pe trotinetă, bicicletă, importanța purtării echipamentelor de protecție, obligația de a purta centură de siguranță de către toți ocupanții unui autovehicul și importanța cunoașterii semnalizării rutiere.
Recomandările polițiștilor rutieri pentru copii:
- Nu alerga pe stradă! Nu ai timp să reacționezi în cazul în care vine o mașină.
- Nu te juca în stradă! Jocurile pot distrage atenția de la circulația rutieră.
- Nu traversa strada prin locurile nemarcate! Șoferii pot să nu te vadă sau să nu aibă timp să se oprească.
- Nu folosi căști când traversezi strada! Folosirea căștilor sau a altor dispozitive audio poate distrage atenția de la mediul înconjurător și poate împiedica sesizarea apropierii unui vehicul sau a altor sunete.
Activitățile informativ-educative privind siguranța rutieră vor continua în județul Alba.

Fii primul care comentează