VIDEO| “Filmuleț cum rar a văzut lumea”, la Mănăstirea Piatra Tăieturii.“ Nu știi dacă starețul a intrat în împărăția lor sălbatică sau dacă ele au pășit în împărăția lui plină de pace”

“Și, în toată această joacă, se simte un fior adânc și tainic: pădurea întreagă tace, respiră și privește ca vrăjită, minunându-se că ființele sălbatice s-au făcut deodată copii împreună cu omul. Se simte cum cad toate zidurile dintre inimi: nu mai există despărțire între om și om, nici între om și făptura lui Dumnezeu, ci o singură suflare, o singură bucurie.

E o joacă de copil și totuși e o liturghie a firii, o coborâre a lui Hristos printre pașii lor, ca și cum ar binecuvânta cu zâmbet tainic prietenia dintre sufletul monahului și sufletul necuvântătoarelor. E un filmuleț cum rar a văzut lumea: nu știi dacă starețul a intrat în împărăția lor sălbatică sau dacă ele au pășit în împărăția lui plină de pace.

Un joc gingaș, hazliu și plin de har, în care trei suflete se copilăresc, se alintă și se bucură împreună, în pădurea lui Dumnezeu – acolo unde cerul și pământul se întâlnesc în râs curat și în dragoste fără margini.”, se arată într-o postare de pe contul de Facebook al Mănăstirii Piatra Tăieturii.

„Căprioarele care trăiesc în munții de pe lângă Mănăstirea Piatra Tăieturii situată pe raza comunei Panaci la cota 1.700 au dat liniștea pădurii pe liniștea mănăstirii. Curiozitatea sau impulsul de autoprotecție au împins câteva căprioara să se aciueze de o bună bucată de vreme la Mănăstirea Piatra Tăieturii. Ele s-au împrietenit cu starețul Macarie Olărean care zilnic le drăgălește și le vorbește. De altfel, starețul a postat  pe pagina de facebook a lăcașului de cult o serie de filmulețe în care se vede cum gingașele căprioare se simt ca ”acasă”. ”Mâncați iarba de la mănăstire și eu ce mai cosesc la vară? Ce mai pasc văcuțele mele? S-a terminat pădurea?”, glumește starețul cu căprioarele care atunci când acesta  le cheamă la el vin și se lasă mângâiate.”, notează publicația svnews.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*