La data de 21 august 2025, polițiștii din Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 56 de ani, din Blaj, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în jurul orei 14.30, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința nepoatei sale, de 35 de ani, din Blaj și s-ar fi apropiat, de aceasta, la o distanță mai mică de 100 de metri, încălcând, astfel, măsurile impuse prin ordinul de protecție. În urma evenimentului, femeia nu a fost victima unei agresiuni.
În cursul zilei de azi, 22 august 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate.

Fii primul care comentează