Un motociclist a ajuns la spital, după ce a lovit mortal un căprior. Accidentul, în care a fost implicată și o mașină, s-a petrecut pe DN1, între Mirăslău și Decea

La data de 8 iulie 2025, în jurul orei 16.00, polițiștii din Aiud au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe DN 1, între localitățile Mirăslău și Decea, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că, pe DN 1, la kilometrul 418+150 de metri, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Luduș, județul Mureș, în timp ce conducea un motociclu, pe sensul de mers Aiud-Unirea, ar fi acroșat un căprior, rezultând moartea acestuia.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 45 de ani, fiind transportat la Spitalul Municipal Aiud, în vederea acordării de îngrijiri medicale. De asemenea, a rezultat avarierea unui autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din orașul Ocna Mureș, care, la momentul producerii evenimentului rutier, se afla angajat în depășirea motociclului. Căpriorul a fost predat paznicului de vânătoare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*