„Lumina Paștelui pentru bunicii de lângă noi”, o inițiativă Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis

În Săptămâna Mare, membrii Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis au desfășurat proiectul caritabil „Lumina Paștelui pentru bunicii de lângă noi”, menit să aducă sprijin și bucurie persoanelor vârstnice din comunitatea noastră. Zeci de pachete cu alimente de bază și produse specifice Sărbătorii Învierii au fost distribuite bătrânilor din Alba Iulia,  Ampoița și Lunca Ampoiței, aflați în situații dificile, alături de un gând bun și o vorbă caldă.

Pentru noi, nu a fost vorba doar de un gest material, ci de o dovadă a solidarității și a grijii față de cei care, de prea multe ori, sunt uitați. Prin această acțiune, Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis a dorit să transmită mai departe spiritul Paștelui, luminând nu doar casele, ci și inimile celor care au nevoie de sprijin.

Fiecare întâlnire a fost o lecție de viață, fiecare zâmbet – o binecuvântare. Am primit în schimb emoție, recunoștință și îmbrățișări sincere. Mulțumim din suflet colegilor din club, preoților care ne-au fost alături, sponsorilor Fam. Lazăr și Transeurogrup – D’ale lui Vesa, pentru sprijinul și căldura cu care au însoțit această acțiune.

Vă dorim sărbători cu pace și oameni buni aproape!

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*