CSM Unirea Alba Iulia a ajuns la un acord cu Cristian Bălgrădean, portarul cu peste 300 de meciuri în Liga I a semnat cu echipa noastră și va fi prezent luni, 20 ianuarie, la reunirea lotului. ”Am venit cu sufletul deschis la Alba Iulia, cred că pot ajuta la dezvoltarea acestui proiect frumos. Vin să pun umărul la îndeplinirea obiectivelor, iar principalul este promovarea în Liga a II-a, dar totodată ne dorim să mergem și cât mai departe în Cupa României Betano. Sunt fericit că am venit la Unirea Alba Iulia, m-am simțit dorit de toată lumea și asta a contat pentru mine. Cel mai important este să ne îndeplinim toate obiectivele”, a declarat Cristian Bălgrădean, imediat după semnarea contractului cu CSM Unirea Alba Iulia. Născut pe data de 21 martie 1988, Cristian Bălgrădean are în palmares toate echipele importante din prima ligă a țării noastre, acesta îmbrăcând pe rând tricoul echipelor Dinamo București, FCSB, CS Universitatea Craiova, CFR Cluj sau UTA Arad, iar de-a lungul timpului a mai evoluat la: Concordia Chiajna, Unirea Urziceni, Liberty Salonta, FC Brașov, Minerul Lupeni și Atletico Arad, iar în iarna acestui an s-a despărțit de divizionara secundă AFC Câmpulung Muscel. Cristian Bălgrădean are o selecție la prima reprezentativă a țării noastre, este dublu campion al României alături de CFR Cluj, a cucerit de două ori Cupa României alături de FCSB și Dinamo, acesta având în cont și două Supercupe ale României alături de CFR și Dinamo București.
Suntem încântați să vă anunțăm că Andreas Mihaiu, 27 de ani, mijlocaș lateral / extremă ofensivă, este primul transfer al iernii la CSM Unirea Alba Iulia! Andreas vine cu experiență importantă din ligile superioare, ultima …
Liga III s-a reluat, în perioada 11-12 martie, după o pauză de 3 luni, cu conjudețenele având partide la prima vedere accesibile, dar obținând rezultate dezamăgitoare. Singurul punct a venit din partea Metalurgistului Cugir în …
Dinamismul, abilitățile superioare și resursele financiare considerabile au făcut ca Manchester City să fie una dintre cele mai puternice echipe din lumea fotbalului. De-a lungul anilor, clubul a cunoscut o ascensiune impresionantă, construind o echipă …
Fii primul care comentează