Familie de castori din Alba Iulia, pusă în pericol de o substanță posibil otrăvitoare. Precizările polițiștilor în acest caz

La data de 4 decembrie 2024, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au fost sesizați cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi stropit unii copaci situați pe malul râului Ampoi, din municipiul Alba Iulia, cu o substanță posibil otrăvitoare și ar fi pus, astfel, în pericol, o familie de castori, care frecventează zona.

La fața locului s-au deplasat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, reprezentanți ai Gărzii de Mediu, precum și reprezentanți ai Primăriei Municipiului Alba Iulia, care vor lua, în cursul zilei de azi, 5 decembrie 2024, măsurile necesare, pentru îndepărtarea substanței de pe copaci.

În următoarea perioadă, polițiștii desfășoară activități de informare a cetățenilor care locuiesc în zonă, cu privire la consecințele faptelor de această natură, a transmis, joi, Biroul de presă al IPJ Aba.

Fotografiile au fost realizate de Nicolae Bibotean. Domnia sa este cel care a sesizat autoritățile cu privire la acest caz.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*