Un tânăr de 16 ani, din Sântimbru, a fost reținut pentrru 24 de ore

La data de 29 octombrie 2024, polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un tânăr de 16 ani, din localitatea Sântimbru, județul Alba, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în după amiaza zilei de 28 octombrie 2024, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla pe strada Principală din localitatea Sântimbru, tânărul, pe fondul unor discuții contradictorii, l-ar fi lovit, cu pumnul, în zona feței, pe un alt tânăr de 20 de ani, din Alba Iulia. În urma agresiunii, tânărul de 20 de ani a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*