La data de 25 octombrie 2024, polițiștii din Aiud, în urma activităților investigativ-operative, au identificat trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt.
Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii septembrie 2024, un tânăr de 20 de ani și două tinere, în vârstă de 17, respectiv 18 ani, toți trei din municipiul Alba Iulia, ar fi pătruns într-o locuință din municipiul Aiud, de unde ar fi sustras suma de 40.000 de lei. Cei trei au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Aiud, în baza mandatelor de aducere, pentru a fi audiați. Polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de tânărul de 20 de ani și față de tânăra de 18 ani. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Fii primul care comentează