Comunicat de presă| „PARtners in PARents-support and social inclusion” PROIECT NR. 2022-2-RO01-KA122-ADU-000097393

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ ALBA anunță finalizarea la data de 31 iulie 2024 a  proiectului cu titlul „PARtners in PARents – support and social inclusion”, nr. 2022-2-RO01-KA122-ADU-000097393, implementat în perioada februarie 2023 – iulie 2024 și finanțat în cadrul programului Erasmus+, Acțiunea cheie KA122-ADU – Proiecte de scurtă durată în domeniul Educației Adulților, cu suma de 23225 euro.

Scopul proiectului a vizat dezvoltarea competențelor transversale ale angajaților, pentru a îmbunătăți calitatea relațiilor atât la locul de muncă, cât și cu beneficiarii adulți (părinți).

Prin intermediul proiectului, 10 angajați ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba (profesori consilieri școlari și profesori logopezi) au participat la cursuri structurate de formare având oportunitatea de a-și dezvolta competențele personale și profesionale în domeniul educației socio-emoționale și în cel al metodelor și instrumentelor digitale/ICT utilizate în educația adulților/comunicare în contextul activității cu beneficiarii adulți (părinții).

Principalele activităţi ale proiectului au fost structurate în cadrul următoarelor componente:

  • Activități de mobilitate a angajaților din cadrul instituției la  3 cursuri structurate:

1.„Effective Communication Strategies for Supportive Parent-Teacher Relations”, curs structurat derulat în perioada 01 – 06.05.2023, în Ghent, Belgia pe parcursul a 6 zile. La acest curs au participat 4 consilieri școlari, care și-au optimizat abilitățile de comunicare eficientă cu părinții. Pe parcursul mobilității au fost abordate teme variate: bariere comune în comunicarea cu părinții, importanța implicării părinților în comunitatea școlară, construirea rolurilor părinților și educatorilor, inteligența emoțională ca bază a comunicării eficiente, modele de comunicare, strategii de comunicare pozitivă, gestionarea conflictelor, părinți suportivi în situații provocatoare, relația cu părinții, abilități de comunicare interculturală, educația parentală în secolul 21, resurse digitale pentru educatori și părinți.

2.„Soft Skills for Strong Teachers”, curs structurat derulat în perioada 26.06-01.07.2023, în Praga, Cehia, pe parcursul a 6 zile. La acest curs au participat 3 consilieri școlari, care și-au îmbunătățit abilitățile de management al emoțiilor, pe parcursul mobilității fiind abordate următoarele teme: importanța și beneficiile abilităților de viață (soft skills), abilități de comunicare și prezentare, leadership și încredere în propria persoană, abilități de lucru în echipă și rezolvare de probleme, abilități și tehnici de management al stresului.

3.„Integrating ICT and new technologies into teaching and education”, curs structurat derulat în perioada 29.10-04.11.2023, în Tenerife, Spania, pe parcursul a 7 zile. La acest curs au participat 2 consilieri școlari și un profesor logoped, care și-au optimizat abilitățile digitale. Pe parcursul mobilității au fost abordate următoarele teme: creearea de conținut multimedia (Adobe Spark, PowToon, Prezi și Mentimeter), introducere în web design, crearea unui blog/ site personal; prezentarea unor instrumente TIC pentru antrenarea participanților, crearea și rularea unui joc de grup de învățare digitală; introducere în e-learning, blended learning și flipped classroom, instrumente TIC, aplicații și soluții web suplimentare care pot fi utilizate în educație.

  • Activități de follow-up realizate pe parcursul proiectului atât pentru diseminarea activităților din timpul mobilităților de învățare, cât și pentru a integra rezultatele învățării în activitățile cotidiene ale instituției, astfel:
  • Diseminări ale activităților din cadrul mobilităților realizate de către participanți în consilii profesorale, cercuri pedagogice, conferințe, simpozioane, etc.
  • Participanții la mobilități au proiectat și implementat în luna octombrie 2023, workshop-ul ”Cum comunicăm eficient cu părinții”, la care au participat 38 de cadre didactice din cadrul instituției.
  • În perioada ianuarie-mai 2024 participanții la mobilități au dezvoltat și implementat un program de dezvoltare a abilităților socio-emoționale ale părinților. În cadrul programului au fost implicați 122 de părinți ai elevilor din județul Alba, din unități de învățământ atât din mediul urban cât și din mediul rural (Școala Gimnazială ”Nicodim Ganea” Bistra, Școala Gimnazială Nr.2 Sebeș, Liceul Tehnologic Jidvei și structura Veseuș, Școala Gimnazială ”Toma Cocișiu” Blaj, Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” Alba Iulia, Școala Gimnazială “Avram Iancu” Alba Iulia, Grădinița cu Program Prelungit Nr.16 Alba Iulia, Școala Gimnazială Săsciori, Liceul Teoretic Teiuș, Școala Gimnazială „Simion Lazăr” Lunca Mureșului.
  • Beneficiarii mobilităților de formare au elaborat materialul ”Ghidul de metode și instrumente online pentru educație parentală”, adresat specialiștilor din domeniul educației adulților.

Rezultatele proiectului au vizat, la nivel individual, creșterea motivației, a încrederii în sine, a inițiativei și a angajamentului, stimularea activității de educație a adulților, gestionarea mai eficientă a situațiilor critice, concentrarea pe soluții. La nivel organizațional beneficiile proiectului au condus la dezvoltarea unei culturi organizaționale bazată pe colaborare, comunicare, încurajarea inițiativei personale și a învățării pe tot parcursul vieții, creșterea calității serviciilor oferite beneficiarilor în comunitățile locale deservite de către consilierii școlari participanți la activități. Totodată, în urma desfășurării activităților acestui proiect, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba și-a consolidat și extins rețeaua de parteneri externi în domeniul proiectelor de educația adulților. La nivelul comunității, am diversificat oferta de servicii suport oferite membrilor comunității (părinți, comunitate școlară, autorități locale) care să contribuie la creșterea calității vieții adulților.

Proiectul „PARtners in PARents – support and social inclusion” a constituit debutul preocupărilor noastre pentru a identifica noi oportunități de dezvoltare instituțională pentru a optimiza activitățile specifice de consiliere a părinților și de a oferi suport acestora pentru dezvoltarea competențelor personale, fiind integrate în noul proiect finanțat prin Programul ERASMUS+ care se va implementa începând cu 1 septembrie 2024.

Informații complete despre activitățile și rezultatele proiectului pot fi obținute accesând link-ul

https://cjrae-ab.ro/erasmus-partners-in-parents-support-and-social-inclusion/

Date de contact

Prof.Nicoară Dana, Director CJRAE Alba – responsabil comunicare și diseminare

Email: nicoaradana76@gmail.com

Telefon: 0740958207

Prof. Belașcu Alexandra Roxana – responsabil proiect

Email: ripan_alexandraroxana@yahoo.com

Telefon: 0744541392

Nr.  1054 /12.08.2024

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*