La data de 23 iulie 2024, în jurul orei 17.30, polițiștii rutieri din Sebeș au depistat un bărbat de 52 de ani, din comuna Șugag, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Valea Frumoasei din localitatea Șugag, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Fii primul care comentează